Ella pov
„Eşti un om,dar ADN-ul e de animal.Acuma vreau să-ţi cunoşti partenera.Poţi să intri!”a zis Erick.
O fată înaltă,cred că avea vreo 1,73.Părul era lung,lăsat să cadă precum o casc adă.Era îmbrăcată cu o rochiţă neagră mulată şi o pereche de sandale negre.
S-a apropiat de mine:
„Bună,eu sunt Ramona,colega ta.”a zis întinzând mână.
„Ella.”am zis.
„Acuma că vă cunoaşteţi ce-aţi zice să plecăm de aici?”Ramona m-a tras de mână şi am intrat în avion.Am ocupat ultime locuri.Vroiam să aflu mai multe.Presimţeam că ea ştie mai multe decât lasă să se vadă.
„Lucrezi de mult cu Alex?”am întrebat în timp ce mă uitam pe geam.
„Cam de o lună cred.E super de treabă.Mai ales …O să afli tu.”
De ce îmi ascundea lucruri?Nu îşi putea imagina că fierb aici…Că vreau să aflu despre trecutul meu?Trecutul e cel mai important lucru pe care vreau să îl aflu.Sunt în stare de orice ca să aflu.Şi vreau să ştiu de ce îmi amintesc acele lucruri?De ce nu mi le aminteam înainte?Oare este ceva din trecutul meu de care corpul meu nu vrea să-şi amintească?
„Ramona,tu ce ştii despre mine?”am întrebat uitându-mă la ea.
„Păi ştiu cam ce ştii şi tu!”a zis ea,uitându-se la mine de parcă aş fi nebună.
„Adică…probabil că ştiu mai multe.Însă vreau să-mi afirmi ceea ce eu ştiu deja.”am zis.
Adevărul era că eu nu ştiam nimic,însă vroiam să aflu.Şi dacă ca să mint trebuia să aflu mai multe,ei bine asta nu mă va încurca.
„Păi de organizaţia Manticore.Ea a fost înfinanţată de Mavrodin.El primea bani de la minister pentru a creea soldaţii perfecţi,însă după cum ştii voi aţi evadat şi de atunci el vă caută.”
Deci cum ar veni el era tatăl.Creeatorul nostru nu era Dumnezeu,ci maşinăriile.Începeam să-mi amintesc.Îmi amintesc de torturile la care ne puneam,ne anomaliile pe care le omoram.Anomaliile erau copii care ieşeau cu probleme.Le dădeam un avantaj şi apoi mergeam să-i căutam.Primul care îl găsea şi îl aducea avea onoare de al omorâ.
Un fior mi-a străbătut şira spinării.
„După faţa ta,văd că nu ştiai asta nu?”a zis Ramona uitându-se la mine.
„Nu mă aşteptam să-mi amintesc de trecut.Nu e de mirare că am uitat totul.E îngrozitor cine ştie câte persoane am omorât.”am zis.
„Nu e chiar aşa….te-ai acomodat.Pentru asta ai fost creată.Eşti o maşină de ucis,la fel ca noi ceilalţi.”
„Ceilalţi?Adică mai sunt alţii ca noi?”
Dumnezeule …câtă durere am pricinuit.Noi nu ar fi trebuit să existăm.Suntem împotriva legilor naturii…şi totuşi existăm.În ciuda religiei,a legilor naturii….noi trăim.Nu pot să-mi imaginez o lume în care să putem trăi printre oameni.Ar trebui să-mi fie frică,să tremur…însă nu.Parcă totul este cât se poate de normal.Noi am fost creaţi să ucidem..oameni vinovaţi,să-i pedepsim.
Însă …de ce am fost creaţi?De ce le trebuiau oameni ca noi…?
„Sunt o grămadă ca noi închişi în Manticore.Însă câţiva au scăpat,însă mai sunt o gramadă.”
„Şi noi unde ne îndreptăm?”am întrebat curioasă.
„Columbia,acolo ne va aştepta partenera noastră.Îţi v-om prezenta sediul.Sunt sigură că o să-ţi placă şi noua parteneră,Anna.”
„Şi noi ce o să facem la sediu?Adică nu o să muncim?”am întrebat curioasă.
„Prostuţo,noi o să muncim sub acoperire,iar noaptea lucrăm la un bar….un fel de striptease,dar mai excitant.O să-ţi placă.”
„În niciun caz nu o să fac aşa ceva!!Nu..mă opun categoric.”am zis fără să mă gândesc.M-am ridicat de pe scaun şi m-am dus la Erick,stătea singur..se gândea cred.
„Erick…pot vorbi ceva cu tine?”am zis ezitând un pic.
Nu vroiam să fiu o curvă care se lasă dorită…în niciun caz.
„Da,sigur.Despre ce vrei să vorbim?”a întrebat el.
„Despre ce o să fac eu în Columbia!!!”am zis accentuând ultimul cuvânt.Nu vreau să mă gândesc.
„Adică?”a întrebat el suspicios.
„Adică nu vreau să fiu o curvă.Dacă e să lucrez cu tine,vreau să-mi aleg singura meseria.”
El a început să râdă la ceea ce am zis.Ce era aşa de amuzant?M-am uitat la el suspicios:
„Ce e aşa de interesant de râs?”am întrebat.
„Păi faptul că tu crezi că o să faci asta.”A zis încă râzând.”Pentru mine aveam altă slujbă.”A continuat el…
Este bine…am reuşit.Oare de ce nu m-a pus să fac ce fac celelalte?De ce?
M-am ridicat de pe scaun şi m-am dus la locul meu.
Restul drumului am vorbit cu Ramona,până când am auzit o voce vag…Parcă mă striga.
Poveşti din trecut 