Cap.6

Ella pov

Însă ce sunt eu de fapt?O creatură?Curiozitatea îmi creştea.Simţeam cum venele se torturau pentru mai multe informaţii.Pe care logic că şi eu le vroiam.Se spune în popor, “curiozitatea a omorât pisica”, însă de multe ori omul este o fiinţă mult mai curioasă. Cel puţin aşa sper.Spuneam mai sus că sper că omul este o fiinţă extrem de curioasă, şi tind să cred (sper) că totul se bazează pe curiozitate şi nu pe răutate. Totul se bazează pe curiozitate.Uram obiceiul ăsta la oameni.Fetele au venit lângă mine înconjurându-mă şi punându-mi tot felul de întrebări.Puţin îmi păsau mie de ele acum.Tot ce vroiam să aflu era la omul acela.

Toată istoria vieţii mele este la el.Trebuia să aflu mai multe cu orice preţ.Părinţii nu îmi vor spune prea multe,probabil ca să nu mă facă să sufăr.Dar oare ei ştiu?

„Ella ce zicea?Cine era omul ăla?”a întrebat cineva.

„Lăsaţi-mă dracu în pace!!Nu vedeţi că am nervi?”am zis şi am plecat de acolo.Soare bătea puternic încălzindu-mă,astfel provăcându-mi şi încă un rând.

Mergeam pe drum…nu era nimic interesant.Tot ce vroiam în momentul ăsta era să ajung la cabină.Am început să alerg cu viteză.Picioarele mele….parcă nu erau ale mele.Ştiu că sună ciudat.Dar alergau prea repede.Nu am alergat niciodată în felul acesta.Cu viteza pe care o aveam cred că am ajus la cabine în mai puţin de 5 minute.Odată ajunsă la dulapul meu,am tras de lacăt,smulgând uşa din balamale.Ce se întâmplă?Eu am făcut asta?Inima îmi bătea din ce în ce mai tare…mă tem că voi ajunge să fiu o ciudată.

„Haide Ella….nu mai prostii gândeşti!!Mai bine te-ai duce la fete şi ai vorbi cu ele,pentru că te-ai comportat foarte urât cu ele.”Nu mai la asta nu-mi stătea mie capul.Tot ce vroiam era să aflu RĂSPUNSURI.

Mi-am scos telefonul din vestiar şi mi-am scos şi numărul de telefon de la sutien.Cea mai bună ascunzătoare acolo este.Am format numărul de telefon şi am aşteptat să răspundă.Deveneam nerăbdătoare cu fiecare moment care trecea.

O sumedenie de îngrijorări se năpustesc asupra noastră, ca un stol de corbi negri şi agresivi. Îngrijoraţi asupra sănătăţii noastre, asupra fericirii celor dragi, asupra viitorului nostru. La toate acestea se mai adaugă şi o serie întreagă de gânduri negre care ne vin de aiurea, nejustificate de realitate, dar suficient de obraznice ca să ne spulbere adesea buna dispoziţie. O mulţime de griji ne frământa inutil, căci niciodată lucrurile nu se petrec aşa cum anticipăm noi excesiv de pesimişti. O manifestare caracteristică a îngrijorărilor este grija exagerată pe care ne-o acordăm nouă înşine. Ceea ce se ascunde sub acest aparent instinct de conservare este o dublă teamă: teama de viata si de încercările ei si teama de moarte. Amândouă atrag dupa ele tulburări majore ale sistemului nervos. Cel care perseverează într-o atenţie exagerată acordată lui însuşi examinându-se de orice aparenţă manifestare anormală, întrebându-se de fiecare dată: “Nu cumva sunt atins de o boala grava si ireversibila?”,

Daca am inteles că neliniştea şi îngrijorările nu ne sunt aliaţi, ci duşmani.
Î
ncepeam să mă enervez din cauza faptului că nu răspunde.După cred că al 10 apel a răspuns:

„Alo?”a zis el

„Bună,sunt Ella.Fata care ai întâlnit-o la şcoală.”

„Uite ce e…nu putem vorbi la telefon.Iau eu legătura cu tine prin altceva..”

M-a pus să-l sun…şi el mă pune să aştept?

„Când?”am întrebat nerăbdătoare.

„Cât de curând…până când ne vom revedea….nu da de bănuit.”

A zis înainte să închidă.Nu pot să cred că m-a lăsat aşa.Am început să fug cu putere,nemaipăsându-mi dacă de care viteză.Vroiam undeva unde să mă gândesc la mine însumi…şi să acumulez informaţii.Însă lumea mea nu mai este ca înainte.

Alergând,se pare că am ajuns la periferia oraşului.Nu-mi păsa prea tare de locul unde ajung,tot ce vroiam era să aflu detalii.Liniştea era alifia mea în momentul ăsta.Ştiam că mă pot baza pe asta.Niciodată nu mi-a plăcut liniştea.Pentru mine ea era ca un mod de a ascunde anumite lucruri.Însă acuma s-a dovediat a fi contrariul.Mă uitam pe cer şi lăsam să treaca timpul.Timpul este un fluviu imens care duce cu el evenimentele din universul nostru.El are o singură direcţie.El nu se întoarce niciodată.Este valabil ca un efect al mişcării,transformării,materiei în univers.

Timpul este intim legat de sentimentul propriei noastre existenţe.Simţin noi înşine,ne schimbăm şi vedem cum toate lucrurile care ne înconjoară se nasc,se transfosrmă şi mor.

Oricât de durabil ar fi ceva are totuşi limite de timp:fiecare om,casele,regimurile politice,piramidele sau alte asemenea construcţii menite să înfrupte veacurile,stelele şi galaxiile îşi vor afla la un moment dat sfârşitul.Prin această schimbare neîntreruptă,ceea ce va fi prezent va deveni trecut.

Când s-a înnoptat m-am dus acasă.Sper să nu se observe prea tare dispariţia mea.

*****

Am ajuns acasă…Luminile nu erau aprinse aşa că speram să pot scăpa.Am apăsat pe clanţa şi uşa a scârţâit uşor.Am strâmbat din nas şi am închis-o şi mai încet.Însă nu am apucat să urc scările pentru că lumina s-a aprins:

„La ora asta se vine acasă?”